Ora 24

Alexa acolo unde esti sa sti ca ai ramas in sufletul meu si ca voi duce la bun sfarsit tot ce ai visat tu. Poti fi mandra de cel pe care l-ai iubit atat de mult. Ti-a promis ca va duce mai departe tot ce ati visat si ca va incerca sa fie fericit si sa stii ca se tine de promisiune. Te iubesc ingerasul meu drag.

Visul merge mai departe.

Promisiunea

Nu stiu de ce, dar simt ca acum am puterea sa-ti promit ca am sa fac ceea ce ti-ai dorit. Si stiu ca cea mai mare dorinta a ta era sa fiu fercit. Asa cum si dorinta mea era ca tu sa fii fericita. Nu stiu daca acolo unde esti tu acum mai conteaza aceasta fericire lumeasca, de aceea am sa ma gandesc la tine ca la cineva care si-a indeplinit menirea in lumea asta. Numai acceptand asta o sa am puterea de a merge mai departe. Mi-a fost greu sa accept ca nu mai esti cu mine si ca nu pot sa-ti mai ofer fericirea pe care ti-o doreai. Mi-a fost greu sa accept ca toata lumea noastra de vise va trebui s-o implinesc de unul singur.

Mi-a fost greu sa inteleg ca desi par singur, nu sunt. Mi-a fost greu sa inteleg ca desi tu nu mai esti sa-mi spui cat ma iubesti, undeva in sinea mea eu stiu raspunsul. Mi-a fost greu sa inteleg ce inseamna fericire fara tine. Lacrimile insa, au scos din mine durerea si urletul tacut. Si atunci, in linistea nefireasca care s-a asternut, m-am intrebat daca nu cumva trebuie sa caut in mine puterea de a merge mai departe. Pentru ca in mine s-au adunat toate cele pe care le-am trait, pe care ni le-am spus, pe care ni le-am dorit. Nu, nu sunt singur, pentru ca tu traiesti in mine. Cu fiecare gand, cu fiecare vorba, cu fiecare gest, eu sunt ceea ce tu ai facut din mine.

Dragostea m-a facut sa ma simt special iar durerea pierderii tale m-a sfaramat in mii de bucati. Dar tot dragostea a adunat fiecare bucatica din mine si mi-a spus ca intr-adevar, un om care m-a iubit cu adevarat nu-si poate dori altceva decat ca eu sa fiu fericit. Sa gasesc calea spre fericire. Ce inseamna fericire? Am descoperit in haosul gandurilor mele ca este de fapt o stare. Atunci cand iti dai seama ce important este sa fii fericit, decizi in mod arbitrar sa fii fericit. Fericirea nu se primeste in dar, fericirea e o decizie. Iar eu, de dragul tau si al visului nostru, am decis sa fiu un om fericit. Am decis sa nu mai trec indiferent pe langa o lume atat de frumoasa. Iar acolo unde lumea nu e tocmai frumoasa, sa fiu eu cel care schimba ceva. Pentru ca stiu ca iti doreai atat de mult o lume mai buna. Am inteles ca durerea - mai ales durerea ca mod de viata - mutileaza sufletele.

Desi sufletul meu are urme adanci nu vreau sa fie mutilat pentru tot restul existentei mele. Vreau sa am puterea de a plonja in viata cu sufletul deschis si trepidand de bucurie. Asa ca am sa las in urma durerea si am sa pastrez in mine amintirea atator lucruri care ne-au legat. Am sa invat... sa traiesc altfel decat pana acum. Iti promit ca o sa am grija de mine, iti promit ca n-am sa ma mai simt singur si ca in fiecare noapte am sa te imbratisez in vis. Iti promit ca am sa ma trezesc in fiecare dimineata cu zambetul pe fata - acel zambet pe care doar linistea si bucuria interioara ti-l daurieste - si am sa fac tot ceea ce as fi facut alaturi de tine. Iti promit ca n-am sa ma las impiedicat de nimic, ca am sa fiu mai hotarat ca niciodata sa fac ceea ce ne-am dorit. Si stiu ca voi reusi pentru ca am sa caut in mine aceea putere care sa ma ajute sa merg inainte. Am s-o gasesc in mine, pentru ca si tu esti acolo. Si vom reusi impreuna.

Accidentul

Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Alexa mi le-a adresat. N-am stiut ca sunt ultimele pana in clipa in care am aflat ca draga de ea murise intr-un accident de masina. Plecase impreuna cu parintii ei si niste prieteni de familie in concediu la munte. Urma sa se intoarca pe 7 septembrie. Si nu s-au mai intors ... Dupa ce au trecut pe la bunicii ei, in drum spre casa, s-a intamplat acel accident stupid care a luat-o de langa mine. Se grabeau, ploua destul de tare, masina a derapat, s-a rasturnat si a intrat intr-un copac. Martorii accidentului spun ca foarte probabil ca patru dintre cei cinci ocupanti ai masinii au murit pe loc. Si Alexa mea printre ei. Recunosc ca nu m-am ingrijorat foarte tare cand am vazut ca Alexa nu revine cand a spus. Am crezut ca au hotarat sa mai prelungeasca cu cateva zile concediul. Era primul ei concediu dupa mai multi ani de munca continua si chiar il merita. Asa ca am asteptat. Dar cand am vazut ca nici pana pe 11 septembrie nu revenise ... am intrat in panica. Nu mai stiam unde s-o caut, nu aveam nici o veste. Apoi, pe 12 septembrie am aflat: Alexa murise in accidentul ala.

Se intamplase exact ce mi-era frica. Le-am spus cand au plecat ca nu e prudent sa plece la drum lung cinci persoane si bagaje intr-o masina. Dar erau optimisti. Din pacate mai mult decat atat n-am facut. Cine putea sa-si inchipuie o catastrofa ca asta? Pentru ca asta a fost: patru morti si unul marcat pentru tot restul vietii - fizic si psihic - de cele intamplate. De ce a trebuit sa aflu cand nu mai puteam face nimic pentru ea? De ce a trebuit sa aflu ca ea a fost deja inmormantata impreuna cu tatal ei, langa bunicii, fara ca mie sa-mi spuna cineva? Dar mai conteaza asta acum? M-au scos din .. moartea ei asa cum vroiau sa ma scoata si din viata ei. Dar n-au reusit nici asta, pentru ca in clipa in care cineva mi-a spus si mie ce s-a intamplat, am murit si eu.

Speram sa fie doar o gluma macabra, vroiam sa urlu "nu-i adevarat". Dar era adevarat. Nu mai stiu cum au trecut primele trei saptamani de la moartea ei. Privesc acum in urma si nu-mi amintesc mare lucru. Stiu ca aveam capul greu, pentru ca nu puteam sa dorm. Cum as fi putut? Nu mancam aproape deloc. Imi aduceam aminte ca nu mancasem nimic doar atunci cand incepea sa ma doara stomacul. Plangeam enorm, la serviciu, pe strada, acasa. Mai ales acasa, inconjurat de toate lucrurile pe care le aveam de la ea. Strangeam in brate un catel de plus pe care scria "I love you"... Da, stiam ca ma iubeste. E unul dintre putinele lucruri pe care le stiu cu siguranta. Iar la serviciu, cand simteam ca nu-mi mai pot stapani lacrimile, ma inchideam in baie si plangeam in tacere pana cand nodul din gatul meu disparea si puteam iara sa gandesc.

Testamentul

"Imi iau la revedere acum de la tine... Te rog sa ai grija de tine sa nu mai fi trist si sa nu te simti singur. Pentru ca eu mereu sunt cu gandul la tine si te iubesc mult de tot. Nici nu-ti poti da seama cat de mult te iubesc, cum ma gandesc mereu la tine si cum noaptea te strang in brate si te sarut de mii de ori. Pa dragul meu pa, ne vedem pe data de 7 (septembrie 2001) sa fii cuminte si sa te odihnesti. Te iubesc, sa nu uiti asta niciodata. Pupici dulci. "

Temeri

Mi-e teama de momentul in care n-am sa mai pot plange. Mi-e teama ca va veni o vreme cand am sa caut disperat ceva al tau si n-am sa-l gasesc. Ce se va intampla cu mine atunci? De unde o sa-mi iau atunci puterea de a merge inainte? Cateodata traiesti in mine atat de intens incat ma sperii. Alteori te simt atat de departe. Ce sa fac sa te pastrez mereu alaturi de mine? Sa ma rog? Sa ma rog tie, pentru ca tu ai fost D-zeul meu. Am crezut in tine, mai mult decat am crezut in mine. Si totusi ti-am aratat asta atat de putin.

Niciodata nu ne dam seama care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru viata noastra. Doar cand pierdem acel ceva. De ce a trebuit sa mori, ca sa-mi dau seama ca te-am iubit pe tine ca pe nimeni altcineva? As avea atat de multe lucruri de spus despre tine si totusi, atunci cand m-asez in fata calculatorului ca sa scriu, navalesc amintirile. Si atunci "privesc" inapoi la un timp al fericirii noastre. Cine a spus ca "cea mai mare nefericire, este amintirea fericirii" a spus un adevar. Asa simt si eu.

Nu pot sa cred ca nu mai esti cu mine puiule. Tu ai fost cu mine mereu, la bine si la greu, desi nu exista nimic care sa te oblige sa faci asta. Iti multumesc ca ai fost mereu alaturi de mine. Iti multumesc ca ai existat in lumea asta si ca ai petrecut cativa ani alaturi de mine. Iti multumesc ca ai spus: "cei mai frumosi ani din viata mea au fost cei petrecuti alaturi de tine". Inseamna enorm pentru mine. Daca n-as stii cu siguranta ca macar din cand in cand am reusit sa te fac fericita, as suferi mult acum.

Am senzatia ca, nu numai ca ai avut grija de mine, ai avut grija si de amintirile mele. Ele mi-au ramas acum. Si sunt multe. As vrea sa-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut impreuna, fiecare zambet, fiecare gluma, fiecare dar pe care ni-l faceam. Mi-e teama insa, ca va veni vremea cand am sa uit toate aceste lucruri care au format relatia noastra. Dar oricata vreme ar trece, n-am sa te uit pe tine. Nu pot sa te uit pentru ca esti parte din mine. Datorita tie sunt ceea ce sunt.

Mi-e dor

Mi-e dor de tine puiule. Nu mai stiu ce sa cred, ce sa gandesc si ce sa fac cu viata mea. Imi lipsesti in tot ce fac. Eu nu mai sunt eu fara tine, ai stiut tot timpul asta. Degeaba sunt in jurul meu cativa oameni minunati care ma inteleg si incearca sa ma ajute. Imi lipsesti tu puiule, numai pe tine te vreau. Degeaba cred uneori ca momentele grele au trecut. Momentele in care imi simt sufletul sec or sa revina mereu, atata vreme cat nu sunt cu tine. Degeaba plang puiule, pentru ca durerea nu trece, doar se transforma. Nu mai e durerea disperata de la inceput care ma facea sa urlu, e una profunda, care coboara cu fiecare zi in cele mai adanci cotloane alte sufletului.

Durerea asta ma face sa nu pot zambi, iar atunci cand totusi se intampla sa ma simt vinovat ca am facut-o. "Cum pot sa zambesc fara tine?" imi spun si iarasi se intorc toate in mine, si iarasi iese la suprafata durerea. As vrea sa pot sa scriu tot ce simt, dar nu pot. Nu pot pentru ca nu am cuvinte care sa defineasca ce simt. Dar ce conteaza ca nu pot exprima acum ce simt? Tu stii ce e in sufletul meu, ai stiut mereu. Ai fost singura care ai stiut. Te iubesc puiule. Te-am iubit mereu, dar acum mai mult decat oricand.

Acum imi dau seama ca te-am pierdut. Ani la rand mi-a fost teama ca am sa te pierd. Nu, nu ma gandeam ca moartea ne va desparti. Ma gandeam ca poate vreo cauza lumeasca sa se aseze intre noi. Si ma luptam cu mine, sa fiu mereu mai bun, ca sa simt ca te merit. Ma luptam si cu cei care nu ne intelegeau. Ma luptam si cu tine puiule, ca sa nu te pierd. Nu mi-am imaginat cum va fi viata mea fara tine. Am crezut mereu ca noi vom imbatrani impreuna. Iar acum, unul dintre lucrurile cu adevarat dureroase, este tocmai sa-mi traiesc viata fara tine. Acum cateva luni nu aveam puterea nici macar sa-mi imaginez toate astea. Iar acum trebuie sa traiesc fara tine.

Sper doar, ca acolo unde esti, sa vezi ca n-am renuntat. N-am renuntat la iubirea care ne-a legat. N-am sa renunt niciodata, pentru ca ar insemna sa renunt la mine si la tine. N-am renuntat la visele noastre. Si crede-ma, ma adun cu greu ca sa continui ce am inceput impreuna. Nu stiu daca lacrimile ajuta, dar daca as stii ca se va petrece ca in poveste, as plange ani in sir. Iarta-ma, nu stiu daca sunt suficient de puternic sa spun ca as face orice ca sa fim iara impreuna. Mi-am dorit zile in sir sa mor, ca sa ajung la tine si apoi m-am speriat de moarte. Mi-as dori sa fiu mai puternic, dar in acest moment nu sunt decat un om care plange de fiecare data cand ceva ii aminteste de tine. Nu pentru ca te-as uita vreo clipa, ci pentru ca amintirile ma pocnesc uneori pana imi iau glasul. Si sunt atatea lucruri care imi amintesc de tine.

Iubirea noastra

Mi-e foarte greu acum sa vorbesc despre iubirea noastra, pentru ca trebuie sa ma intorc in timp la niste vremuri pe care n-am sa le mai pot atinge. Spun unii ca de fiecare data cand ne indragostim, ni se pare ca e prima data si ca este pentru totdeauna. Si totusi, multe iubiri se sting la fel de repede precum apar. Se spune ca fiecare iubire este speciala. Imi place sa cred ca relatia dintre mine si Alexa a avut cu adevarat ceva special. Sa fi fost felul in care ne-am cunoscut? Felul in care ne vorbeam? Momentele in care ne culegeam unul altuia vorbele de pe buze de parca ne-am fi ghicit gandurile? Poate ca n-am sa stiu niciodata, poate ca nici nu e important sa stiu raspunsul. In mod sigur important era ceea ce simteam unul pentru celalalt in fiecare moment.

Inca mai e important, pentru ca ma "hranesc" cu toate gandurile noastre, cu toate sentimentele care ne uneau, cu toate lucrurile pe care ni le doream. Si ne doream atat de mult sa fim impreuna, atat de mult incat nimic altceva nu mai conta. Aveam momente in care eram atat de increzatori in noi si in iubirea noastra: pe noi nu ne putea desparti nimeni si nimic, desi au fost destui care au incercat. Ne doream sa fim impreuna si sa avem o viata frumoasa, sa imbatranim impreuna si sa ne bucuram de copiii nostri.

Ne-am promis - pentru ca asa ne dictau sufletele - ca nu ne va desparti nimic si ca vom fi impreuna pana la moarte. Dar n-am stiut, n-am vrut sa intelegem si sa acceptam ca moartea nu se petrece atunci cand vrem noi. E adevarat, doar moartea a reusit sa ne desparta... De ce n-am reusit sa implinim aceasta iubire, nu stiu. De ce a trebuit ca o iubire atat de mare sa aduca durere cand noi speram sa aduca doar bucurie, nu stiu. Ce stiu cu siguranta e ca am iubit-o ca pe nimeni altcineva. Am iubit-o mai mult decat pe toti ceilalti oameni importanti din viata mea laolalta. Puteau sa ma paraseasca cu totii, puteau sa ma faca sa sufar... daca eram cu Alexa, nimic altceva nu mai conta. Ea era tot ce-mi trebuia si fara sa-mi dau seama, fara sa ma gandesc prea mult la asta, cred ca am fost un om fericit. Au fost momente cand am simtit ca am aripi sa zbor oriunde doresc, ca am puterea sa ma ridic pana acolo unde mi-as fi dorit.

Toata puterea asta venea din dragostea ce ne unea. Ea imi aducea echilibrul si linistea interioara dupa care tanjisem atat. Ea era bucuria mea, fara ea nu mai pot zambi asa cum o faceam. Observ lucrurile in jurul meu si parca sunt strain de toate, parca nu mai apartin acestei lumi si parca nimic altceva nu mai conteaza. Nu-mi pot stapani lacrimile, pentru ca imi dau seama ca lucrurile n-or sa mai fie cum au fost pana acum. Aveam atata nevoie de ea - si am, acum poate mai mult ca niciodata - simpla ei prezenta imi spunea ca totul e ok. Ea avea mereu o vorba buna pentru mine, chiar si atunci cand eram obosit si nervos. Stia sa citeasca in mine si sa spuna ceea ce-mi doream ca sa pot gasi puterea de a merge mai departe. Acum, nu mi-a mai ramas decat sa caut aceasta putere in mine. Daca am s-o gasesc nu stiu, dar ma straduiesc.

Personajele

Alexa, despre ea.

"Ce pot sa va spun despre mine decat ca sunt o persoana foarte romantica. Pe 15 mai am implinit 26 de ani, (zodia Taur) si daca te iei dupa zodie sunt un om foarte hotarat. Am 1,68 m si 61 kg, par castaniu inchis si ochi caprui dar cand ma supar culoarea ochilor se inchide. Imi plac la nebunie florile si parfumurile, muzica buna, cartile - pacat ca in ultimii ani nu prea am avut timp sa citesc asa cum faceam odata -, dansul, teatrul, baletul in mod special, plimbarile. Deasemenea, imi plac masinile (viteza) si daca as fi fost baiat, mai mult ca sigur as fi participat la cursele de Formula 1. Imi place sa-mi ajut prietenii atunci cand au nevoie, stiu sa le fiu aproape la bine dar si la greu... Am foarte multi prieteni pentru ca sunt sociabila. Imi place mult informatica si incerc, desi am foarte putin timp liber pentru asta, sa invat si eu sa fac pagini web. Ce apreciez eu la un prieten este sinceritatea, afectiunea si discretia; oamenii la care poti apela oricand si in orice moment. Nu-mi plac infumuratii, cei care pana la urma se dovedesc a fi niste nulitati."



Silviu, despre el.

"Am fost un romantic pana cand tot ce era in jurul meu imi spunea sa ma schimb. M-am schimbat si nu mi-a placut ce devenisem. Asa ca m-am intors la romantism pentru ca e mai aproape de stilul meu de viata. Sunt - sau cel putin eram - un Berbec impulsiv, plin de energie, gata oricand sa ma apuc sa fac ceva. Intr-o vreme, prietenii imi spuneau "uriasul blond" din cauza staturii mele si a pletelor. Acum nu mai sunt nici una nici alta: simt ca am imbatranit, poate ca inainte de vreme. Am iubit-o pe Alexa - inca o mai pastrez in suflet, dar mi-am iubit si profesia, strans legata de internet. Mi-a placut sa citesc, sa calatoresc... acum insa, imi mai place doar ce-i placea ei. Ma straduiesc sa invat sa traiesc cu durerea si poate, candva, o sa reusesc."

___________________________
note de subsol:
Cine a fost Alexa? O femeie deosebita, era tot ce-mi doream sa am alaturi. Va ramane mereu in sufletul meu ca fiind cea care a stiut sa ma iubeasca ca nimeni altcineva. Cine am fost eu? Un tip agitat si nemultumit, care n-a stiut sa-si dea seama ca era fericit, prea ocupat cu viata de zi cu zi. Cine sunt? Un om care stie sa recunoasca iubirea adevarata si-si da abia acum seama ce inseamna sa fii fericit.

In loc de prefata

"Visul merge mai departe"




Dupa o poveste adevarata.